sâmbătă, 12 septembrie 2015

Cascada Beușnița

Succesiunea de cascade (din care cea mai mare are peste 5 m înălțime) de pe Râul Beu în amonte de lacul Ochiul Beului formează Cascadele Beușniței.

Acestea au luat naștere prin actiunea apei timp de milenii în substratul calcaros. Calcarul dizolvat de apă a fost depus straturi-straturi de-a lungul cursului râului, formând tuful calcaros, rocă moale si permeabilă ce a permis modelarea a nenumărate forme, mini-baraje, ochiuri de apă și cascade succesive.

Situate în zona de protecție strictă cu statut de rezervație naturală din cadrul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița din județul Caraș-Severin, Cascadele Beușniței reprezintă un fenomen unic, un adevărat monument al naturii, și un obiectiv de însemnată valoare turistică, geologică si peisagistică.















Lacul Ochiul Beiului

Ochiul Beului este un lac natural cu o suprafață de 284 m² în apropierea Cascadelor Beușniței de pe pârâul Beu, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.
Este alimentat de un izvor submers. Adâncimea maximă este 3,6 m.







Parcul Național Cheile Nerei

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița ocupă zona sudică a Munților Aninei și partea nordică a Munților Locvei, ocupând o suprafață de 36.364,8 ha ce include 6 rezervații declarate și una propusă.
heile Nerei sunt o formațiune de tip chei de-a lungul râului Nera în județul Caraș-Severin, între localitățile Sasca Montană și Șopotu Nou. Distanța pe care se întind cheile este de circa 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise, Nera, străbate un defileu, cu aspect de chei, îngust, spectaculos și absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România. Aici, unde pereții se înalță până la 200 de metri, apa Nerei și a afluenților săi, a săpat și a format în rocă calcaroasă lacuri, canioane, peșteri și cascade impresionante. O potecă turistică marcată le străbate, dar parcurgerea lor necesită traversarea râului Nera direct prin apă.
În partea estică (dinspre amonte) a cheilor găsim un alt obiectiv turistic, Lacul Dracului, iar din partea vestică se poate ajunge la Cascadele Beușniței și la Lacul Ochiul Beului. De asemenea se mai poate vedea și canionul Valea Rea.